Amalganul de sentimente care îmi conturează astăzi ființa este concretizat prin evenimentele care au fost factorii în jurul căruia a gravitat experiența anului 2020. Experiența personală cunoaște granițe îndepărtate și tocmai de aceea, am reușit să abordez managementul situațiilor de criză, dintr-o afacere. Pot spune că am susținut doctoratul în contextul deciziilor, existând fracțiuni din rezultat pe care le voi vedea abia în anul următor. Uneori, a existat posibilitatea de a mă afla la mijloc, între decizia de a gestiona doar proiectele în desfășurare sau să îmi extind viziunea și asupra altor contexte în care puteam să dezvolt o idee și să o ridic la rang de proiect care îmi fructifică resursele. Cei care mă cunosc au conștientizat dorința mea de a evolua pe toate planurile și de a lucra și la alte proiecte. Statornicirea într-o idee/ proiect care nu este dusă până la capăt nu mă definește. Desigur că am participat în foarte multe contexte favorabile discuțiilor cu antreprenori, manageri din diverse arii de activitate, fiind foarte atent la detaliile și situațiile barieră între contemporanul în care se situau ca activitate și rezultatele pe care le așteptau. Astfel, cooperarea și lucrul în echipă au fost laitmotivele soluției optime pentru descifrarea acestor situații, împreună focusându-ne pe dezvoltarea afacerii pe toate planurile.
Resursa umană este nucleul în dezvoltarea unei afaceri, un element esențial în jurul căruia gravitează celelalte resurse, iar acest lucru l-am conturat de-a lungul anilor prin discursurile pe care le susțin și prin care se oglindește acest concept. Și cu toate aceste considerente, opiniilor au fost împărțite, unii au ales să colaboreze cu mine, unii au decis altfel. Să demonstrez că am dreptate nu m-a definit, însă contextul anului 2020 a fost cel care a pus punctul pe I , întrucât ni s-a demonstrat, încă o dată, că o resursă umană precară, săracă în valorile misiunii firmei și în percepția viziunii acesteia, lipsită de esența motivației, insuficient pregătită și defectuos selectată constituie o verigă slabă care în timp va deteriora imagnea de ansamblu.
Însă aceste repere au fost înțelese de unii antreprenori. Este insuficient ca ritmul valorilor și a misiunii afișate să fie simțite doar de o parte, el trebuie valorificat de către ambele „talere″, astfel conturându-se balanța care va echilibra orice situație apărută și va minimaliza efortul de a găsi o soluție optimă.
Anul 2020 ne-a conferit multe împrejurări și ne-a demonstrat că a fi antreprenor nu se conturează în viziunea absolută asupra tuturor domeniilor de activitate dintr-o afacere, ci faptul că o firmă este construită și cu ajutorul experților, nevoia de a externaliza activitățile fiind una reală.
O hartă realistică și un îndrumător la bordul firmei tale sunt doi factori esențiali în fructificarea unei afaceri.
Conchizând aceste aspecte întipărite în discurs, prin care am surprins o frântură din emoția trăită cu voi, în anul a cărui tâmple sunt ninse și așteaptă, ca noi de asemenea, noi orizonturi, ca antreprenor, gândește-te la următoarele aspecte:
În ce etapa de dezvoltare te afli în acest moment? Ce resurse și cum le administrezi? Cum îți eficientizezi costurile? Cine își asumă responsabilitatea deciziilor? Cine se bucura de recompensă? Care sunt serviciile pe care le externalizezi?
Daca vei fi sincer și îți vei așterne pe agendă răspunsurile la aceste întrebări, ești pe drumul lung, provocator al anului 2021. Mi-ar face o deosebită plăcere să ne cunoaștem, să împărtășim experiențe, să facem echipă, o echipa a partenerilor.
Cu considerație,
Doru HUȚUȚUI
La multi ani 2021!